ACORD ISTORIC în Orientul Mijlociu. Iranul și marile puteri s-au înțeles asupra PROGRAMULUI NUCLEAR de la Teheran

ACORD ISTORIC în Orientul Mijlociu. Iranul și marile puteri s-au înțeles asupra PROGRAMULUI NUCLEAR de la Teheran
Publicat: 24/11/2013, 18:31
Actualizat: 06/07/2016, 17:37

Iran și un grup de state format din șase mari puteri – SUA, Franța, Germania, Marea Britanie, China și Rusia, au ajuns la un acord fără precedent, duminică, la Geneva, după ce liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, și-a dat binecuvântarea. Dosarul nuclear iranian se află pe agenda negocierilor internaționale de aproape 10 ani. Astăzi, Teheranul a fost de acord să facă concesii cu privire la programul său de dezvoltare nucleară, în schimbul relaxării embargoului la care este supus statul iranian și care îi afectează puternic economia. Israelul este singurul stat care s-a declarat împotriva acestui acord, spunând că este „o greșeală istorică”. Acordul este considerat a fi un semnal că jocul geostragic din Orientul Mijlociu se schimbă, iar riscul unui conflict armat extins scade.

SUA au recunoscut că poartă negocieri secrete cu iranienii încă din vară, atunci când noul președinte iranian Hassan Rohani și-a preluat mandatul. Pentru Obama, succesul acestor negocieri are efecte electorale benefice, într-o perioadă în care popularitatea sa se află la cote minime. Comunitatea internațională a avut de la bun început mari așteptări de la această schimbare de regim de la Teheran, care a adus la putere politicieni moderați, în locul fundamentaliștilor conservatori conduși de Mahmoud Ahmadinejad. Presat de sancțiunile economice dure impuse de marile puteri, Iranul ajunsese izolat și cu economia pe butuci, încăpățânându-se să nu cedeze nimic în negocierile privind dezvoltarea nucleară.

Potrivit Casei Albe, acordul provizoriu prevede o serie de obligații pentru Iran și altele pentru comunitatea internațională.

Astfel, Iranul a acceptat să înceteze orice îmbogățire a uraniului „la nivelul de peste 5% și să desființeze procesul tehnic necesar îmbogățirii la nivelul de peste 5%”, „s-a angajat să-și neutralizeze stocul de uraniu îmbogățit la un nivel de până la 20% diluându-l”, „nu va construi noi centrifuge pentru uraniu și va întrerupe avansarea către punerea în funcțiune a unui reactor în uzina (nucleară) de la Arak pentru producerea de plutoniu”, „nu va construi vreo uzină capabilă (…) să extragă plutoniu din combustibil uzat”, „va permite accesul zilnic la instalațiile sale unor experți din cadrul Agenției Naționale pentru Energie Atomică (AIEA) și va comunica date cu privire la funcționarea reactorului de la Arak”.

Membrii grupului de 5+1 din comunitatea internațională, care au negociat acordul cu Iran, au de asemenea o serie de obligații, conform Casei Albe. Vor consimți la o relaxare a sancțiunilor, „limitată, temporară, țintită și care va putea să fie anulată„, echivalentă sumei de aproximativ șapte miliarde de dolari, nu vor impune noi sancțiuni în perioada ferestrei de șase luni, dacă Iranul își respectă angajamentele, vor suspenda „anumite sancțiuni impuse asupra aurului și metalelor prețioase, sectorului auto și exporturilor petrochimice ale Iranului” și vor permite „reparații și inspecții în Iran pentru anumite companii aeriene iraniene”, vor debloca suma de aproximativ 4,2 miliarde de dolari, produsă de sancțiunile impuse asupra vânzărilor de petrol iranian.

Cea mai mare parte a sancțiunilor americane, comerciale și financiare, vor rămâne în vigoare în următoarele șase luni, la fel ca sancțiunile decise de către Consiliul de Securitate al ONU.

Obama: Acordul „barează” calea Iranului către bomba nucleară. Rohani: „Dreptul la îmbogățirea uraniului pe teritoriul iranian a fost acceptat”

Președintele SUA, Barack Obama, a oferit asigurări că acest acord, obținut cu greu la Geneva, „barează calea cel mai evident” Republicii islamice spre bomba atomică și a îndemnat Congresul american să se abțină de la adoptarea unor noi sancțiuni împotriva Iranului. Obama a ținut un discurs solemn, în care a mai spus că SUA vor continua cu toată forța să împiedice Iranul să obțină arme nucleare. El a precizat că dreptul Iranului la îmbogățire a uraniului a fost blocat.

Din partea Iranului, președintele Rohani a scris pe Twitter că „votul poporului pentru moderație și angajament constructiv, dar și eforturile neobosite ale echipelor de negociere vor deschide noi orizonturi”.

Mesajul său a fost însă contrar celui de la Washington, în ce privește dreptul de îmbogățire a uraniului.

„În acord, dreptul la îmbogățirea uraniului pe teritoriul iranian a fost acceptat (…), iar structura sancțiunilor a început să se fisureze.Fiecare poate să aibă propria interpretare, dar dreptul Iranului la îmbogățirea (uraniului) este clar menționat în text.Transmit națiunii că activitățile de îmbogățire (a uraniului) vor continua ca în trecut la Natanz, Fordo sau Ispahan„, a declarat Rohani într-o intervenție transmisă în direct de televiziunea de stat.

Ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif, care a condus negocierile alături de șefa diplomației UE Catherine Ashton, mandatată de țările din cadrul Grupului 5+1, a declarat într-un mesaj postat pe Facebook că negocierile s-au „încheiat cu succes”: „Îmbogățirea uraniului a fost recunoscută, sancțiunile sunt pe o pistă descendentă”, a adăugat el, fără să ofere alte precizări asupra prevederilor acordului.

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, care are ultimul cuvânt asupra acestui dosar, a salutat duminică acordul semnat la Geneva cu marile puteri asupra programului nuclear al Teheranului.

„Trebuie să mulțumim echipei negiciatorilor în domeniul nuclear pentru acest (lucru) dobândit (…). Harul lui Allah, rugăciunile și susținerea populației sunt fără îndoială motivele acestui succes”, a declarat Khamenei, adăugând că este necesar „să rezistăm în continuare în fața cererilor excesive” ale altor țări în domeniul nuclear, într-o scrisoare adresată președintelui Hassan Rohani.

Israel: „O eroare istorică”. Rusia: „Nu există perdanți, toată lumea câștigă”

Pe de altă parte, premierul israelian Benjamin Netanyahu a catalogat acordul asupra programului nuclear iranian drept o „eroare istorică”, a declarat un purtător de cuvânt al acestuia.

„Ceea ce s-a încheiat la Geneva nu este un acord istoric, ci o eroare istorică. Lumea a devenit (un loc) mai periculos, pentru că regimul cel mai periculos din lume a făcut un pas semnificativ către obținerea armei celei mai periculoase din lume”, a declarat Netanyahu în ședința săptămânală a Consiliului de miniștri.

Rusia susține și ea această înțelegere, șeful diplomației de la Moscova, Serghei Lavrov, spunând că toată lumea are de câștigat.

„Nu există perdanți, toată lumea câștigă”, a declarat Lavrov la ieșirea de la negocierile la care a participat, la Geneva, citat de agențiile ruse.

Acordul, a spus Lavrov, deschide calea unor inspecții aprofundate asupra programului nuclear iranian din partea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), consolidează încrederea în Orientul Mijlociu și diminuează temerile unei proliferări nucleare.

„Va fi foarte dificil, de-acum, să fie ocolite datele colectate de AIEA. Suntem convinși că Iranul va coopera cu bună credință cu Agenția”, le-a spus el unor jurnaliști ruși.

În următoarele șase luni, negocierile vor stabili „parametrii de care Iranul are nevoie pentru o activitate nucleară pașnică, în special pentru producerea uraniului destinat centralelor sale nucleare, reactoarelor sale de cercetare și reactoarelor care produc izotopi pentru uz medical sau umanitar”, a adăugat ministrul rus.

Șeful diplomației ruse și-a exprimat totodată satisfacția față de o relaxare a sancțiunilor occidentale impuse Iranului, prevăzută în acord. „Noi nu recunoaștem aceste sancțiuni unilaterale, deci este corect să se diminueze presiunea asupra Iranului prin eliminarea acestor sancțiuni unilaterale”, a subliniat el.

Lavrov l-a felicitat pe noul președinte iranian Hassan Rohani pentru voința sa „serioasă” de a ajunge la un acord. „Odată cu venirea unui nou președinte în Iran, am simțit că declarațiile cu privire la o dorință de rezolvare a acestor contencioase aveau o bază serioasă”, a declarat el.

China a salutat de asemenea acordul interimar încheiat cu Iranul.”Acest acord va contribui la menținerea programului internațional de neproliferare (și) la salvarea păcii și stabilității în Orientul Mijlociu”, a declarat ministrul chinez de Externe Wang Yi, citat într-un comunicat postat pe site-ul ministerului.

Acordul va „ajuta diferiții actori să înceapă să aibă schimburi normale cu Iranul și să contribuie la o viață mai bună pentru iranieni”, a adăugat ministrul, care a fost prezent la Geneva, având în vedere că țara sa face parte din Grupul 5+1 care a negociat cu Iranul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Decembrie cu ninsori și crivăț! Meteorologii Accuweather anunță cum va fi vremea luna viitoare, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Zborul la Nisa. Subiectul falsificării documentelor aviatice zguduie finalul campaniei electorale. Probleme majore de GDPR
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce este „paradoxul coastei”?